Acasă » Știri » Legea Pensiilor 2022. Cum s-a schimbat aceasta, de fapt? Tot ce trebuie să ştie pensionarii

Legea Pensiilor 2022. Cum s-a schimbat aceasta, de fapt? Tot ce trebuie să ştie pensionarii

De: Andreea Bolocan 21/06/2022 | 17:04
Legea Pensiilor 2022. Cum s-a schimbat aceasta, de fapt? Tot ce trebuie să ştie pensionarii

Parlamentarii au propus, printr-un proiect de lege înregistrat săptămâna trecută la Senat pentru dezbatere, ca și dansatorii ori soliștii de balet să poată ieși la pensie în aceleași condiții precum balerinii sau acrobații. Ce trebuie să știe aceștia și ce trebuie să facă pentru a ieși la pensie mai devreme?

Un număr mare de parlamentari au propus, printr-un proiect de lege, ca dansatorii ori soliștii de balet să poată ieși mai devreme la pensie. Decizia lor a fost luată pentru a corecta o actuală inechitate existentă în Legea pensiilor, mai mulți parlamentari propun respectiv.

Ce trebuie să facă dansatorii și soliștii de balet

Cei care se află în această categorie de persoane trebuie să știe că pentru a beneficia de scurtarea anilor în care trebuie să profeseze, trebuie să aibă condiția stagiului de cotizare minim, chiar și înainte de împlinirea vârstei de 50 de ani.

Concret, după ce proiectul de lege de la Senat va ajunge să se aplice, pensionarea dansatorilor și soliștilor de balet se va face în aceleași condiții ca cele prevăzute acum în Legea pensiilor nr. 263/2010 pentru balerini și acrobați.

Balerinii și acrobații beneficiază acum, după cum stabilește Legea pensiilor, de o vârstă standard de pensionare redusă, ce nu poate fi mai mică de 40 de ani pentru femei și 45 de ani pentru bărbați. Cu excepția balerinilor și acrobaților, vârsta standard de pensionare redusă pentru profesiile din domeniul artistic ce pot fi încadrate în condiții speciale de muncă este de 50 de ani.

Cine va beneficia, mai exact, de vârsta de pensionare redusă

Persoanele care vor să beneficieze de vârsta redusă de pensionare trebuie să fi activat (și cotizat) cel puțin 20 de ani în locuri de muncă din domeniul artistic, pentru care reducerea vârstei standard de pensionare este de 15 ani.

Pe lângă cea de balerin sau acrobat, din categoria profesiilor din domeniul artistic ale căror locuri de muncă se încadrează în condiții speciale mai fac parte și cele de dansator, jongler, clovn, călăreț de circ, dresor de animale sălbatice, solist vocal de operă și de operetă, instrumentist la instrumente de suflat și cascador.

Inițiatorii acestui proiect de lege consideră că măsura e absolut necesară, “având în vedere statisticile care relevă faptul că, după vârsta de 40 de ani, condiţia fizică, inclusiv musculatura dansatorilor şi soliştilor balet, este deteriorată, fără a mai putea face faţă prezentării spectacolelor la un nivel artistic de înaltă calitate sau de mai lungă durată şi faptul că în rândul salariaţilor dansatori din instituţiile de profil se constată că, după vârsta de 45 de ani, aceştia se află cel puţin opt luni din an în concedii medicale sau pe tratamente de recuperare a problemelor la ligamente şi fracturilor”.

Mai mult, în acest moment, de condiții mai bune de pensionare beneficiază persoane cu același tip de activitate (balerini și acrobați), ceea înseamnă existența unei inechități.

De reținut! Pentru a se putea aplica, proiectul de lege trebuie să treacă de Parlament, să fie promulgat și să fie publicat în Monitorul oficial.

Urmărește Cancan.ro pe Google News
Andreea Bolocan
Absolventă a Universității București, Facultatea de Administrație și Afaceri, profilul Business Administration. Lucrează de 5 ani în presă. Până de curând a fost și instructor de tenis de câmp. În prezent este redactor la CANCAN.RO, ce citeste mai mult
Parteneri
Meteorologii Accuweather au modificat prognoza! VREMEA se schimbă radical din 27 mai în București! Când vine canicula
Meteorologii Accuweather au modificat prognoza! VREMEA se schimbă radical din 27 mai în București! Când...
FOTO. Ups! Mădălina Ghenea s-a urcat pe masă și rochia a lăsat la vedere mult prea mult!
FOTO. Ups! Mădălina Ghenea s-a urcat pe masă și rochia a lăsat la vedere mult...
Mădălina Ghenea a arătat TOT de data asta! Imaginile interzise au fost făcute publice
Mădălina Ghenea a arătat TOT de data asta! Imaginile interzise au fost făcute publice
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii! Imagini de senzaţie!
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii!...
De ce Andrei Aradits nu o suportă pe Andreea Bălan: „Nu prea ne plăceam așa..”
De ce Andrei Aradits nu o suportă pe Andreea Bălan: „Nu prea ne plăceam așa..”
Kassandra, fiica adoptivă a Danei Rotariu, gest sfâșietor după moartea mamei sale
Kassandra, fiica adoptivă a Danei Rotariu, gest sfâșietor după moartea mamei sale
Două femei care au vrut să le dea fructe unor muncitori au fost bătute de patronul firmei unde lucrau bărbații (VIDEO)
Două femei care au vrut să le dea fructe unor muncitori au fost bătute de...
Reacția Moscovei după apelul șefului NATO ca aliații să lase Ucraina să atace ţinte din Rusia cu arme din Occident
Reacția Moscovei după apelul șefului NATO ca aliații să lase Ucraina să atace ţinte din...
Iei amendă dacă depășești cu 1 km/h viteza maximă? Cum contești sancțiunea?
Iei amendă dacă depășești cu 1 km/h viteza maximă? Cum contești sancțiunea?
Ileana Sterp, reacție surprinzătoare! Ce a putut spune despre mama Geta: „Să iasă public să-și ceară scuze față de Culiță”
Ileana Sterp, reacție surprinzătoare! Ce a putut spune despre mama Geta: „Să iasă public să-și...
Armata, din nou obligatorie? Ce se întâmplă dacă cineva îl refuză: „Un viitor mai periculos”
Armata, din nou obligatorie? Ce se întâmplă dacă cineva îl refuză: „Un viitor mai periculos”
Cosmin, dezamăgit de faptul că Ștefania a fost interesată de preferințele lui Antoni. “Evident că nu era vorba de Giuly, era vorba de tine.”
Cosmin, dezamăgit de faptul că Ștefania a fost interesată de preferințele lui Antoni. “Evident că...
Cristina Cioran rupe tăcerea după ce Alex Dobrescu a spus că e gravidă din nou cu el
Cristina Cioran rupe tăcerea după ce Alex Dobrescu a spus că e gravidă din nou...
A plecat să studieze în Spania acum 10 ani şi n-a mai vrut să se întoarcă. Ce l-a dezamăgit cel mai mult pe Radu în România
A plecat să studieze în Spania acum 10 ani şi n-a mai vrut să se...
BANCUL ZILEI. Servitoarea familiei Bulă este concediată. – Doamna Bubulina, înainte de a pleca vreau să vă spun că Bulă...
BANCUL ZILEI. Servitoarea familiei Bulă este concediată. – Doamna Bubulina, înainte de a pleca vreau...
Ofertă Kaufland: Două TELEVIZOARE la prețuri interesante pe finalul lunii mai
Ofertă Kaufland: Două TELEVIZOARE la prețuri interesante pe finalul lunii mai
Anunț de ULTIMĂ ORĂ: Primele IMAGINI DIRECTE cu nașterea Universului!
Anunț de ULTIMĂ ORĂ: Primele IMAGINI DIRECTE cu nașterea Universului!
"Este o femeie de o frumusețe rară". Cătălin Botezatu vorbește așa despre o singură femeie...
Cât a plătit un șofer pentru înlocuirea unei singure anvelope la o mașină electrică. A fost obligat să o schimbe după doar 12.000 de km
Cât a plătit un șofer pentru înlocuirea unei singure anvelope la o mașină electrică. A...
Veste bună pentru elevi și profesorii. Vor avea o zi liberă chiar în iunie, înainte de vacanța de vară
Veste bună pentru elevi și profesorii. Vor avea o zi liberă chiar în iunie, înainte...
Decizie pentru cei care au aceste telefoane mobile! Devine total INETRZIS de la 1 iunie 2024
Decizie pentru cei care au aceste telefoane mobile! Devine total INETRZIS de la 1 iunie...
Doliu cutremurător în România! A murit luni dimineață, la ora 6.00!
Doliu cutremurător în România! A murit luni dimineață, la ora 6.00!
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Exerciţii militare cu câini-roboţi progamaţi de chinezi să ucidă
Exerciţii militare cu câini-roboţi progamaţi de chinezi să ucidă
Românii ajung direct la închisoare. Se schimbă legea. Pedeapsa va fi garantat cu executare
Românii ajung direct la închisoare. Se schimbă legea. Pedeapsa va fi garantat cu executare
Taxele care scad vertiginos. Românii vor rămâne cu mai mulți bani în cont
Taxele care scad vertiginos. Românii vor rămâne cu mai mulți bani în cont
Ce face Elena UDREA în închisoare. Poate ieși nesupravegheată din penitenciar, la muncă și la consiliere psihologică
Ce face Elena UDREA în închisoare. Poate ieși nesupravegheată din penitenciar, la muncă și la...
Bărbatul care se va căsători cu fosta soţie a lui Cristi Borcea, emoţionat până la lacrimi: Regina sufletului meu
Bărbatul care se va căsători cu fosta soţie a lui Cristi Borcea, emoţionat până la...
Primele imagini de la cununia religioasă a lui Vincenzo Aiello. Fostul concurent de la Chefi la cuțite a pășit în fața altarului
Primele imagini de la cununia religioasă a lui Vincenzo Aiello. Fostul concurent de la Chefi...
Vești bune pentru Radu Mazăre! Fostul primar al Constanței iese din închisoare după cinci ani
Vești bune pentru Radu Mazăre! Fostul primar al Constanței iese din închisoare după cinci ani
Raluca Bădulescu are datorii la întreținere . De ce a ajuns în această situație. ”Umblu mascată”
Raluca Bădulescu are datorii la întreținere . De ce a ajuns în această situație. ”Umblu...
Top 4 zodii care primesc șansa unică să-și schimbe viața. Apar oportunități uriașe pe toate planurile
Top 4 zodii care primesc șansa unică să-și schimbe viața. Apar oportunități uriașe pe toate...
Cum să scapi rapid de muștele din curte. Ingredientul banal care ține departe insectele, dar are un miros plăcut
Cum să scapi rapid de muștele din curte. Ingredientul banal care ține departe insectele, dar...
×